home sibiu 2007
.
ENGLISH
DEUTSCH
Sibiu 2007 . calendarul 2007 . Operatori culturali . Orasul Sibiu . Comunicare
.
.
.
.
.
sibiu 2007
 
COMUNICARE
STIRI
 
 
CAUTA IN STIRI
lasati spatiu intre cuvinte
Keywords
Cauta in ...
Titlu si continut
Numai in titlu
Numai in continut

ARHIVA DE STIRI

Inapoi

Arhiva din: 01. 2007

29 Jan, 2007

150 de bilete in vanzare pentru Concertul Extraordinar Scala di Milano

 Joi, 1 februarie, se pun in vanzare cele 150 de bilete disponibile publicului pentru concertul sustinut de Ansamblul Instrumental al Scalei di Milano in cadrul programului Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007.

Instrumentistii vor concerta la Sala Thalia (Str. Cetatii, nr. 3 - 5) pe 25 si 26 februarie, de la ora 19.00, biletele putand fi cumparate de la sediul Filarmonicii sibiene pentru cea de-a doua reprezentatie. Pretul unui bilet este de 100 RON.

Ansamblul Instrumental al Scalei di Milano - din care fac parte muzicieni ai Orchestrei Operei si Filarmonicii cunoscutului teatru liric -  a luat nastere la sfarsitul anilor '80 ca un dublu cvintet: un cvintet de coarde (doua viori, viola, violoncel si contrabas) si un cvintet de instrumente de suflat (flaut, oboi, clarinet, fagot si corn).

Din ianuarie 1998, cu ocazia unui concert sustinut la Beirut, ansamblul s-a imbogatit cu saxofon, pian, armonica si instrumente de percutie - care i-au permis acestuia sa-si exprime particularitatile care l-au facut celebru si unic in panorama muzicala, si anume, sa mearga de la originalul repertoriu clasic pana la jazz si chiar muzica etnica sau new age. Ansamblul concerteaza in orasele cele mai importante (Milano, Roma, Genova etc.) si a participat la cele mai importante festivaluri din Italia (Ravenna, Stresa, Ravello) si din strainatate (Berlin, Aix-en-Provence, Beirut, Lugano, Crans Montana).

In program:

G. Rossini - Uvertura operei Cotofana Hoata
G. Rossini - a 2-a si a 3-a secventa din Concertul pentru fagot si coarde
G. Bottesini - Marele Duo pentru clarinet, contrabas si coarde
P. Morlacchi - Pastorul elvetian, suita pentru flaut si ansamblu (rev. Zannini/Simeoli)
(pauza)
N. Rota - Suita La Strada (rev. Berzolla / Ferrari);
N.Rota - Fragmente din coloana sonora a filmului Ghepardul (regia Lucchino Visconti)
L. Bernstein - Suita West Side Story (rev. S. Nanni)

Organizatori: UNIMPRESA, ADV Communication, Ambasada Italiei la Bucuresti si Asociatia Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007

link DETALII SUPLIMENTARE ...

23 Jan, 2007

Ministrul Culturii si Cultelor a aprobat 13 milioane RON pentru finantarea, in 2007, a proiectelor culturale din cadrul "Sibiu - CCE 2007"

Dl. Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii si Cultelor, a aprobat, prin ordinul 2020/19.01.2007, lista proiectelor culturale cuprinse in Programul "Sibiu - CCE 2007", care vor fi finantate de catre MCC in 2007. Cele 105 proiecte si evenimente vor primi cumulat o finantare de 12.964.489 RON.

Anexa ordinului cuprinde si proiecte care au fost initiate de catre operatorii culturali si finantate de catre MCC in 2006 si care se continua ca desfasurare si finantare si anul acesta. Lista nu include proiectele care primesc sprijin financiar public din partea Consiliului Local si Consiliului Judetean Sibiu, in conformitate cu protocolul semnat intre MCC si cele doua administratii publice locale.

Cuantumul aprobat de catre MCC in 2007 se adauga celor 3.305.800 RON acordate anul trecut de catre Ministerul Culturii si Cultelor, prin Comisarul pentru "Sibiu - CCE 2007", unui numar de 29 de proiecte, pentru care operatorii culturali au solicitat demararea finantarii din 2006.

Printre proiectele si evenimentele prevazute in ordinul ministrului se regasesc Sibiu Film Fest, Galeria Virtuala, Catalogul online si Biblioteca Digitala Brukenthal, Festivalul European de Dans Contemporan, Cea de-a treia Reuniune Ecumenica a Bisericilor Crestine din Europa, Carnavalul Lolelor, Atelierul European de Arta Medievala, Renascentista si Traditionala, Gala premiilor Uniter, Gala de opera cu participarea Operei din Viena si Culorile Avangardei.

 

link DETALII SUPLIMENTARE ...

Das Kultusministerium bewilligt 13 Millionen RON für das Jahr 2007 zur Finanzierung der Kulturprojekte im Rahmen des Programms ''Sibiu - Europäische Kulturhauptstadt 2007''

Kulturminister Adrian Iorgulescu hat durch den Anordnung 2020/19.01.2007 die Liste der Kulturprojekte aus dem Programm ''Sibiu - Europäische Kulturhauptstadt 2007'' bewilligt, die 2007 durch das Kulturministerium finanziert wird. Die 105 Projekte und Veranstaltungen werden zusammen eine Finanzierung von 12.964.489 RON erhalten.

Die Anlage der Anordnung enthält auch die Projekte, die von den Organisatoren im Jahre 2006 begonnen und durch das Kulturministerium finanziert wurden und die auch in diesem Jahr finanziert werden. Die durch den Stadtrat und den Kreisrat Sibiu finanzierten Projekte sind konform einem Protokoll zwischen dem Kulturministerium und den beiden Verwaltungsbehörden nicht in der Liste enthalten.

Zu der vom Kultusministerium für 2007 bewilligte Summe kommen noch 3.305.800 RON hinzu, die im vergangenen Jahr vom Kultusministerium über den Kommissar für ''Sibiu -Europäische Kulturhauptstadt 2007'' insgesamt 29 Projekten zugeteilt wurden, die eine Finanzierung bereits für das Jahr 2006 beantragt hatten.

Unter den Projekten und Veranstaltungen der ministerialen Anordnung finden sich das Sibiu Film Fest, die virtuelle Galerie, der Online-Katalog und die Digitale Brukenthal-Bibliothek, das Europäische Festival für Zeitgenössischen Tanz, die Dritte Ökumenische Versammlung der Christlichen Kirche Europas, das Urzelnlaufen, die Europäische Werkstatt für Kunst des Mittelalters, der Renaissance sowie traditionelle Kunst, die Prämiengala Uniter, die Operngala mit Beteiligung der Wiener Oper sowie Farben der Avantgarde.


15 Jan, 2007

Formulare contracte de finantare

Finantarea proiectele culturale incluse in Programul Sibiu Capitala Culturala Europeana 2007 a fost impartita, intre Ministerul Culturii si Cultelor, Consiliul Local Sibiu si Consiliul Judetean Sibiu, conform Protocolului de Colaborare semnat de aceste institutii in 28 iulie 2006.
Va rugam sa descarcati formularul institutiei cu care urmeaza sa semnati contractul. Fiecare operator cultural a fost instiintat cu privire la institutia de la care va primi finantarea printr-o scrisoare de instiintare trimisa in luna decembrie a anului 2006. In situatia in care, din anumite motive aceasta scrisoare nu a ajuns la dumneavoastra, va rugam sa trimiteti un email la adresa: programe2007@sibiu.ro
In cazul in care proiectul cultural a fost selectat, dar nu beneficiaza de finantare, va rugam sa descarcati
tipul de formular in care Consiliul Local Sibiu este finantatorul prin CCM Sibiu. Acest tip de contract urmeaza sa fie adaptat

Consiliul Local Sibiu prin Casa de Cultura a Municipiului:
Formular contract de finantare Consiliul Local Sibiu
(Word, 140 KB)
Consiliul Judetean Sibiu:
Formular contract de finantare Consiliul Judetean Sibiu (Word, 140 KB)
Ministerul Culturii si Cultelor:
Formular contract de finantare Ministerul Culturii si Cultelor (Word, 75 KB)

Anexa 2
(Word, 27 KB)
Anexa 3
(Word, 25 Kb)
Anexa 4
(word, 48 KB)

Pentru informatii suplimentare cu privire la contracte va rugam sa va adresati prin email la adresa: juridic2007@sibiu.ro

link DETALII SUPLIMENTARE ...

11 Jan, 2007

"Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007" este prezentat la Bruxelles

 

Comunicat de presa

Bucuresti, 11 ianuarie 2007

Maine, 12 ianuarie 2007, Delegatia Permanenta a Romaniei la UE si Ministerul Culturii si Cultelor verniseaza la sediul Comisiei Europene de la Bruxelles expozitia "Sibiu. Tanar din 1191". Evenimentul face parte din programul "Saptamana Romaniei" organizat in perioada 12-19 ianuarie 2007 de Delegatia Romaniei la UE si adresat diplomatilor si functionarilor comunitari si presei internationale acreditate la Bruxelles. Inaugurarea programului prin vernisarea expozitiei "Sibiu. Tanar din 119" va avea loc in prezenta domnilor Jan FIGEL, Comisarul European pentru Educatie, Invatamant, si Cultura, Leonard ORBAN, Comisarul European pentru Multilingvism, Lazar COMANESCU, Seful Reprezentantei Permanente a Romaniei la Uniunea Europeana, Sergiu NISTOR, Comisarul guvernamental pentru programul "Sibiu - CCE 2007", precum si a altor diplomati si functionari comunitari.

 

"Sibiu - Capitala Culturala Europeana reprezinta o adevarata provocare de a ne demonstra noua insine ca societatea romaneasca este suficient de matura incat sa impuna standarde inalte atat in evenimentele culturale, cat si in turism, si sa realizeze prin intermediul lor parteneriate solide intre autoritatile centrale si locale, intre structurile publice si private, intre artisti independenti si institutii. La 1 ianuarie am celebrat aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si deschiderea Capitalei Culturale Europene pentru a le demonstra concetatenilor europeni, prin exemplul Sibiului, destinul nostru european", a declarat dl. Sergiu NISTOR, Comisarul guvernamental pentru programul "Sibiu - CCE 2007".

 

Pe langa expozitia "Sibiu. Tanar din 1191", realizata de catre Gav|Scholz&Friends si  prezenta deja la Strasbourg, Patras, Berlin si Paris, Capitala Culturala va fi reprezentata si prin alte doua expozitii de fotografie: "Sibiu -Traditii si Contemporaneitate", apartinand lui Dumitru Budrala si "Mostenirea Saxona - Sibiu-Hermannstadt" realizata de catre Herman Fabini.

link DETALII SUPLIMENTARE ...

10 Jan, 2007

"Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007" este promovat la targul de turism de la Viena

 

Comunicat de presa 

Bucuresti, 10 ianuarie 2007

In perioada 11-14 ianuarie 2007, Autoritatea Nationala pentru Turism si Ministerul Culturii si Cultelor prezinta "Sibiu - Capitala Culturala Europeana 2007" ca destinatie turistica la targul international "Ferien Messe 2007" organizat la Viena. Promovarea Sibiului in cadrul celui mai mare targ de turism din Austria, care are anul acesta Romania ca tara partenera, se deruleaza in baza protocolului semnat intre ANT, MCC si Asociatia Sibiu 2007. Actiunea de promovare la "Ferien Messe 2007", adresat publicului si companiilor specializate, urmeaza mixului de comunicare extins derulat de catre ANT pentru "Sibiu – CCE 2007" in Austria si Germania. La evenimentul de prezentare oficiala a Capitalei Culturale vor participa d-nul. Sergiu Nistor, Comisarul guvernamental pentru programul "Sibiu – CCE 2007" si d-na. Monica Barbuletiu, Presedintele ANT.

 

In cadrul standului Romaniei, "Sibiu – CCE 2007" beneficiaza de un spatiu dedicat, amenajat cu expozitia "Sibiu. Tanar din 1191" si elementele vizuale ale campaniei de comunicare realizate de catre GAV|Scholz&Friends Bucuresti. Suportul informational la stand este asigurat prin materiale tiparite si audio-video ale Asociatiei Sibiu 2007 si ale ANT. Pe durata targului, la stand ruleaza filmul de prezentare a Sibiului, realizat de catre Dumitru Budrala.

"Zestrea culturala deosebita a Sibiului se datoreaza creuzetului multi-etnic, confesional si cultural, recunoscut astazi din ce in ce mai mult in Europa si in lume drept 'o virtute' a civilizatiei. Ceea ce prezinta Romania si Sibiul la Viena si in Austria nu este doar o realitate istorica recunoscuta, ci un fenomen cultural viu, interesant si atragator pentru turisti", a declarat dl. Sergiu Nistor, Comisarul guvernamental pentru programul "Sibiu – CCE 2007".

 "Sibiu – CCE 2007" a fost deja inclus ca destinatie in ofertele turistice ale tur-operatorilor austrieci Verkehrsbüro, Ruefa, Blaguss, Raiffeisen-Reisen si Dr. Maiers. ANT a derulat pana in prezent o campanie in 4 landuri din Austria (in orase precum Viena, Salzburg si Graz) folosind, in virtutea protocolului cu MCC si Asociatia Sibiu 2007, spotul TV si vizualurile de promovare realizate de catre GAV|Scholz&Friends pentru "Sibiu – CCE 2007". Campania a cuprins difuzari in reteaua TV ORF a spotului TV "Fabrikultura" (acoperind ca expunere 80% din populatia Austriei) si afisaj prin city lights in refugii de autobuz si tramvai, rolling boards si prin panouri in orase si pe autostrada Viena – Budapesta.

De la inceputul acestui an, campania de promovare ANT din Germania s-a extins si in cea mai mare gara feroviara din Europa, Leehrter Hauptbahnh din Berlin, unde sunt expuse vizualurile "Sibiu – CCE 2007".

 

link DETALII SUPLIMENTARE ...

07 Jan, 2007

Sibiu, destinatie exotica

Prestigioasa publicatie londoneza The Guardian, in suplimentul Observer Escape, face, ca in fiecare an, un top al celor 50 cele mai fabuloase locatii de pe glob. La sectiunea "noi orizonturi" cititorii sunt indemnati sa exploreze Sibiul, un adevarat 'café culture', cu arcade gotice si arhitectura Art Nouveau. Orasul este mentionat in continuare in contextul statutului sau de Capitala Culturala Europeana 2007.

 

link DETALII SUPLIMENTARE ...

Alege o luna si un an:
12 2007
11 2007
10 2007
09 2007
08 2007
07 2007
06 2007
05 2007
04 2007
03 2007
02 2007
01 2007
12 2006
11 2006
10 2006
09 2006
08 2006
07 2006
06 2006
04 2006
02 2006
01 2006
11 2005
09 2005
03 2005
02 2005
 
print
parteneri
HOME : SITEMAP : CONTACT
Design by MB Solutions © 2005 - 2007, All Rights Reserved